Alina Bârgăoanu: ”Paradoxul american” (OPINIE)

Alegerile din SUA continuă să fie disputate, scoțând la iveală, potrivit estimărilor cvasi-unanime, o societate polarizată, ale cărei facțiuni par a locui în universuri diferite, modelate de valori, interpretări, chiar fapte diferite. Paradoxul la care fac referire în titlu este următorul: rezultatul alegerilor este considerat un punct de cotitură, de inflexiune, pe plan intern și internațional deopotrivă, în timp ce problemele structurale care așteaptă dezlegare de la administrația pe cale de a se instala, uneori chiar soluțiile la aceste probleme structurale, par deja prefigurate. Fie că vorbim despre probleme interne (schimbările demografice, economia, relația cu big tech) sau despre provocări externe (relația cu China, în special competiția pentru supremație tehnologică, sau chiar relația transatlantică). Asupra relației dintre administrația americană și big tech voi insista în această analiză.

Poziția de monopol a giganților digitali

După cum am arătat și în altă parte, ultimele luni ale actualului mandat de Președinte al lui Donald Trump au fost marcate de relația tumultuoasă cu reprezentanții big tech. Fără legătură cu recentele dispute din ce în ce mai aprinse din jurul alegerilor prezidențiale, conversația politică a fost dominată de teme precum: poziția de gatekeeperi monopoliști pe care giganții digitali o exercită pe toate piețele digitale, practicile neconcurențiale, înăbușirea competiției și cvasi-imposibilitatea de apariție a unor noi jucători în mediul digital.

Unele dintre aceste teme au fost uneori abordate într-o manieră mai efervescentă de către Președintele Trump, dar să nu uităm că recunoașterea lor publică a reprezentat un demers la care au aderat atât reprezentanții ambelor partide (Republican și Democrat), cât și experți proeminenți din domeniul reglementării.

Pornind de la această realitate, se poate estima că, pe acest palier, va exista un tip de continuitate, că diferențele induse de Președinte-ales al SUA vor ține mai degrabă de tempoul reglementărilor, de predictibilitatea introducerii lor și mai puțin de substanță.

Un argument în plus în favoarea acestei estimări, în fapt, în favoarea ideii că există o discrepanță din ce în ce mai accentuată între superputerile tehnologice și puterea propriu-zisă a statului vine dinspre … China. După o perioadă de conviețuire s-ar putea spune perfectă între statul chinez și giganții săi tehnologici (Alibaba, TenCent, Baidu), începe să se contureze tot mai clar necesitatea de a limita puterea acestor “gladiatori”, cum îi numeșe Kai-Fu Lee.

Recent, după cum relatează South China Morning Post, China a dat publicității un draft al reglementărilor care vizează spargerea poziției de monopol a companiilor bazate pe tehnologia Internetului, mai ales a celor care activează în domeniul comerțului electronic, al livrărilor de mâncare la domiciliu și al serviciilor de mobilitate urbană. Nu par preocupări prea diferite față de încercările de reglementare a serviciilor oferite de Amazon, Uber sau Apple!

Responsabilitatea platformelor digitale pentru conținutul găzduit

Un alt subiect care, aparent, are puțin de-a face cu profilul unei administrației sau al alteia este responsabilitatea platformelor digitale pentru conținutul găzduit. Chiar și un spațiu cultural, precum cel american, dominat de principiul sfânt al libertății de exprimare (“1st amendment”) nu mai poate evita discuția despre moderarea conținutului de pe platformele digitale (Facebook, Twitter, YouTube etc.). Argumentele tradiționale ale platformelor – fie că nu vor să fie “arbitri ai adevărului”, fie că trebuie tratate precum companiile de telefonie mobilă, de exemplu, ce nu pot fi responsabile pentru conversațiile dintre doi interlocutori – au din ce în ce mai puțin adepți.

Indiferent cum se va încheia disputa privind alegerile americane, teme precum implicarea big tech în modelarea conversației publice, în facilitarea sau restrângerea accesului în spațiul public a actorilor politici, containment-ul digital, cenzura algoritmică sau propaganda computațională vor absorbi energiile decidenților, ale analiștilor și cercetătorilor, vor polariza și vor crea emoții. Indiferent de poziționări partinice, ideologice, atât cât se poate omenește prevedea, conversația va avea și un sâmbure de consens: “deciziile privind libertatea de exprimare, accesul în spațiul public nu pot fi lăsate pe mâna unui număr extrem de restrâns de oameni pe care nu îi alege nimeni”.

Giganții digitali și competiția pentru supremație tehnologică

În sfârșit, ultimul domeniu în care estimările conduc mai degrabă în zona unei continuități este cel al competiției tehnologice, ceea ce literatura de specialitate numește Războiul Rece tehnologic (Tech Cold War).

La fel ca în cazul celor două situații analizate mai sus, “șahul” dat administrației de la Casa Albă este dat de faptul că atât problema, cât mai ales răspunsul, în datele sale fundamentale, par deja conturate. În miezul competiției tehnologice se află Inteligența Artificială; iar supremația în Inteligență Artificială se obține pe baza unei confluențe de factori: eco-sistemul de inovație, sprijinul financiar, capacitatea de a atrage talente, atmosfera de ansamblu. Dincolo de acești factori tradiționali, intervine un element cu totul nou: big data. Fără big data (fără capacitatea și legitimitatea privind colectarea, stocarea, utilizarea, prelucrarea unui număr cât mai mare de date, conform dictonului “bigger data is better data”), străpungerile în domeniul Inteligenței Artificiale cu greu pot fi obținute.

Aici, demersurile administrației de la Casa Albă pot fi încetinite de doi factori.

Unul, intern, vizează preocupările, chiar anxietățile privind aceste demersuri de colectare, stocare, utilizare a datelor. Am văzut că, inclusiv în contextul pandemiei, deci într-un context poate mai puțin sensibil, de sănătate, de urgență medicală, apetența publicului american pentru utilizarea tehnologiilor de supraveghere sau a big data în vederea facilitării anchetelor epidemiologice (contact tracing), a fost destul de mică, spre deosebire de ce s-a întâmplat în spații culturale diferite (precum Singapore sau Coreea de Sud).

Al doilea factor este de natură externă. Când vine vorba despre big data, tehno-multilateralismul nu constituie neapărat o soluție, ci poate deveni chiar o piedică; poate duce la fărâmițare, la fragmentare (adevărați inamici ai big data). Se poate anticipa că toți marii jucători din domeniu vor miza pe cartea tehno-naționalismului (cu o formă particulară de manifestare, transnațională, în cazul Uniunii Europene), chiar dacă vor enunța public preferința pentru multilateralismul politic.

Din acest punct de vedere, pozițiile Uniunii Europene referitoare la big tech, la protecția și ownership-ul datelor care provin de pe teritoriul european sunt interesant de urmărit în perioada imediat următoare. Cu atât mai mult cu cât este posibil ca aceste poziții să traseze dominantele relației transatlantice pentru o bună perioadă de timp.